Mihai Eminescu

nico_david · Trimis: 13/11/2007 21:20 Titlul subiectului: Mihai Eminescu

iata ce am gasit pe http://active.info.ms/

Asasinarea lui Eminescu
de Diana ªtefan

"Trãind în cercul vostru strâmt, Norocul vã petrece, Cãci eu în mulțimea mea mã simt, Nemuritor ºi rece."

Nu a fost surprinzãtor pentru mine, atunci când, la întrebarea, "ce cunosc tinerii despre activitatea culturalã, politico-socialã ºi istoricã a lui Eminescu?", tinerii au vorbit tot timpul despre poezia ºi despre mondenitãþile lui. De restul activitãtii nu ºtiau mai nimic.

Înainte de a mã grãbi sã-i discreditez, m-am gândit la modul cum este predat Eminescu în scoalã. "Poetul nepereche", "Cel mai mare poet", "Personalitatea completã a culturii româneºti" etc. Dacã adãugãm la zecile de epitete pe care le rosteste la orã un profesor ºi interminabilele comentarii pe care bietul elev trebuie sã le înghitã cu toptanul fãrã prea multe întrebãri, avem o fotografie a modului defectuos în care va fi perceput Eminescu de copii.

Nici un profesor nu mi-a argumentat vreodatã de ce Eminescu este un poet atât de mare. Nici unul nu mi-a spus cã jurnalistul Eminescu era cel puþin la fel de profund ca poetul Eminescu. Poate nici ei nu ºtiau aceste lucruri. Dar cei care fac manualele de aºa naturã ºtiu exact care este adevãrul ºi acþioneazã în consecinþã.

Dar membrii Academiei Române ºtiu ºi mai bine ce înseamnã sã scoþi tone de cãrþi despre poezia lui Eminescu, evitând pe cât se poate de dibaci texte la fel de importante în care se pune degetul pe rana societãþii româneºti ºi se dau soluþii de vindecare.

Un atentat cultural

Modul defectuos sau intenþionat defectuos în care se predã Eminescu echivaleazã cu un atentat asupra culturii ºi istoriei româneºti. Atentat, care este tot mai minuþios elaborat în laboratoare obscure si a cãrui fatã începem sã o întrezãrim în manualele alternative pe care le cunoaºtem cu toþii.

Nu vorbim aici despre prezentarea lui Eminescu numai în ºcoala primarã, gimnaziu sau liceu, ci ºi în universitãþi. Otrava împrãºtiatã ajunge cu mare usurinþã în toate revistele literare ºi culturale. Marii oameni de culturã cad în capcana acestor denigrãri mârºave.

Eminescu trebuie prezentat copiilor în cu totul alt mod. Nu de poetul genial are atâta necesitate copilul cât mai ales de luptãtorul neostenit pentru neam ºi þarã. M-aº bucura ca în loc de recitãrile papagaliceºti ale poeziilor lui Eminescu, lumea sã reproducã tot mai mult textele sale politice, sã ia aminte la lupta ºi la jertfa sa.

Atunci când vom întelege cu adevãrat destinul celor mai mari fii ai acestui neam, ºi vom urma exemplul lor, România va deveni o þarã puternicã.

Prezenþa ziaristului ºi omului politic Mihai Eminescu în climatul socio-politic al anilor 1880 incomoda teribil cercurile politice româneºti.

Ne aflãm în apropierea semnãrii unor tratate politice mult negociate de statul român, care pur ºi necomplicat nu mai avea loc pentru un Mihai Eminescu. Distrugerea sa nu se putea înfãptui însã printr-un formulă fără întârziere ºi direct.

Fabricarea nebuniei sale reprezenta singura opþiune întrucât se putea invoca ori de câte ori ar fi venit vorba de scrierile marelui ziarist. Eminescu era nebun aºa cã nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat în considerare.

Procesul de asasinare fizicã ºi moralã a lui Mihai Eminescu explodeazã în ziua de 28 iunie 1883. Ziarul Românul care se afla în polemicã cu Eminescu scrie pe 1 iulie: "Aflãm cu sincerã pãrere de rãu cã d. Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul, tânãr plin de talent ºi înzestrat cu un aparte geniu poetic, a cãzut greu bolnav. Sperãm cã boala sa nu va fi decât trecãtoare si cã în curând vom putea anunþa deplina sa însãnãtoºire".

Semnale în presa vremii

Acesta era semnalul scoaterii din viaþa publicã a marelui ziarist. Timpul vine cu o declaraþie abia pe 2 iulie 1883 în care spunea: "Cu începere de astãzi, 1 iulie, direcþiunea politicã ºi redacþia ziarului "Timpul" este încredintatã d-lui Mihail Paleologu".

Opinia publicã înþelege astfel cã Eminescu este scos din presa româneascã. Nicãieri nimeni nu dãdea însã nici un motiv, nici o explicaþie asupra îmbolnãvirii sale subite.

Timpul revine cu un comunicat a doua zi pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, d. Mihai Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacþie, atins fiind în mod subit de o gravã boalã. Ne place însã a spera cã lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi de cât de scurtã duratã ºi cã ne va fi datã fericirea de a anunþa revenirea sa sãnãtos la funcþiunile de pânã acum".

Trebuie sã observãm faptul cã în textul ambelor comunicate Eminescu este numit poet, chiar dacã este evident faptul cã funcþia pe care o îndeplinea în cadrul Timpului era cea de ziarist.

Ziua decisivã este 28 iunie 1883, când se petrec o sumã de lucruri bizare, vigilent meºteºugite pentru a fabrica nebunia eminescianã. Soþia lui Slavici, doamna Szoke, trimite lui Maiorescu un bilet cu urmãtoarea rugãminte: "Domnul Eminescu a înnebunit. Vã rog faceþi ceva sã mã scap de el, cã e foarte rãu". Maiorescu gãseste în acest bilet pretextul divin pentru a pune planul în aplicare.

Un plan pentru Eminescu

Pe de altã parte însã se ºtie cã Eminescu era în aceea zi la baia Mitraºewschi, lângã strada ªtirbei Vodã, nu departe de sediul Societãþii Carpaþii, societate interzisã de oficialitãþi în aceeaºi zi.

Eminescu fusese dus acolo de cãtre Grigore Ventura pentru a-l discredita, ceea ce îi ºi reuºeºte. Eminescu îºi iese din minti, Ventura îl pãrãseºte. Anunþã apoi grabnic poliþia cã trebuie sã ridice un nebun de la baia Mitraºewschi. Anunþã în acelaºi timp pe Secãºeanu ºi Ocãºeanu, prietenii lui Eminescu, care sosesc iute la locul respectiv, ajutându-l pe Eminescu sã îºi revinã în fire.

Ventura era redactorul ziarului L'Independence roumaine, ziar al cãrui director Emille Galli, fusese expulzat din România în aceeaºi zi fatidicã de 28 iunie. Galli nu este singurul expulzat în acea zi, aceeaºi soartã a avut-o si ziaristul Zamfir C. Arbore, prietenul poetului ºi cu siguranþã mulþi alþii.

Datoritã faptului cã produsele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri ºi apoi preluate de alte reviste ºi site-uri, fãrã a specifica originea lor, vã informãm cã adresa acestui articol este http://active.info.ms/?a=232 ºi este publicat la Active Information Media.

Sacrificat pe altarul politicii

Toate aceste evenimente s-au petrecut pe fondul semnãrii iminente de cãtre România a tratatului cu Tripla Alianþã (Germania, Austro-Ungaria, Italia), negociat mai bine de doi ani ºi jumãtate de cãtre Junimiºti, conduºi de Carp, tratat susþinut în totalitate de Titu Maiorescu.

Sãrbãtorile naþionaliste de la Iaºi, de la începutul lui iunie 1883, îndată ce s-a dezvelit statuia lui ªtefan cel Mare ºi când Eminescu, împlinit sãnãtos, a citit la Junimea poemul sãu, "Doina", au iritat puterile centrale. Alãturi de Eminescu s-a aflat ºi Petre Grãdiºteanu, care a avut un discurs la fel de înflãcãrat.

Se cere umilinþã

Von Bismarck este gata sã declare rãzboi României, dacã nu se fac urgent retractãri ºi nu se dau asigurãri ample cã se va intra degrabă în sfera de influenþã a Germaniei ºi Austro-Ungariei. Se cere ferm desfiinþarea Societãþii Carpaþii, un adevãrat partid secret de rezervã, cu zeci de mii de membri, care milita pe faþã si în ascuns pentru ruperea Ardealului de Imperiul Austro-Ungar ºi alipirea lui la Þarã. Rolul central în acestã Societate îl avea Eminescu.

Iatã cã România se supune exigenþelor strãine, interzice Societatea Carpaþii, eliminã din scenã pe mulþi simpatizanþi francofoni, Petre Grãdiºteanu împreunã cu D.A. Sturdza pleacã la Viena sã îi cearã personal scuze împãratului pentru discursul de la Iaºi. Toate astea se întâmplau pe 28 iunie 1883, ziua cãderii lui Eminescu.

Manipularea opiniei publice

Nimeni nu lãmureºte însã opinia publicã asupra bolii lui Eminescu, despre care se afirmã numai cã este o boalã gravã. În luna iulie, Titu Maiorescu iniþiazã o listã de subscripþie pentru a strânge banii necesari internãrii lui Eminescu la Viena, listã pe care o publicã în facsimil.

În numãrul din luna august al revistei Literatorul, Alexandru Macedonski publicã o epigramã prin care va arunca în aer liniºtea aºternutã asupra bolii lui Eminescu. Textul epigramei este urmãtorul:

Un X... pretins poet - acum
S-a dus pe cel mai jalnic drum...
L-aº plânge dacã-n balamuc
Destinul sãu n-ar fi mai bun
Cãci pânã ieri a fost nãuc
ªi azi nu e decât nebun.

Este momentul mult aºteptat de Ventura care încercase încã din 28 iunie sã convingã publicul asupra nebuniei eminesciene, atunci însã cei doi prieteni sosiþi în grabã la baia Mitraºewschi reuºiserã sã-l salveze pe Eminescu.

Ventura nu voia sã fie el cel care declara deschis nebunia lui Eminescu întrucât fusese deja implicat în evenimentul mai sus menþionat. Aºadar epigrama a fost pretextul perfect, imediat dupã apariþia ei Ventura îl atacã grav pe Macedonski.

"Nu este nici o îndoialã, prin aceastã epigramã este vizat nefericitul nostru coleg ºi prieten, Eminescu". Iatã cã Ventura cel care anunþase poliþia de existenþa nebunului, se retrage acum în ipostaza prietenului indignat arãtând spre Macedonski: "Iatã cine îl face nebun pe bietul Eminescu".

Macedonski la rândul sãu încearcã sã se apere spunând cã este o epigramã veche care a fost publicatã fãrã ºtirea sa, epigramã care în plus nici nu îl vizeazã pe Eminescu. Existã o logicã în argumentaþia lui, dacã cercetãm puþin mentalitatea epocii, mai ales dupã presã vom vedea cã înnebuneau foarte mulþi oameni prin anii '80 ai secolului trecut, mulþi se sinucideau.

Au urmat manifestaþii publice cu torþe ºi geamuri sparte la casa lui Macedonski. Bastonat de prin cafenele pe biata lui spinare (oprobiul public a atras multã lume în aceste evenimente) a fost un spectacol bucureºtean pe cinste. Ventura ºi Macedonski intrã într-o polemicã puternicã, însã rãul era deja fãcut, Eminescu era în ochii tuturor un nebun tolerat de societate.

În codul de moravuri publice ºi politice ale epocii, "boala gravã" a nebuniei îl îndepãrta definitiv de la viaþa publicã pe cel atins de ea. Declararea nebuniei cuiva însemna, implicit, ºi destituirea lui din funcþie. Iatã, asadar, ce realizeazã Grigore Ventura: dislocarea unui mare ziarist, a unui adversar de temut, din sistemul unui ziar de opoziþie.

Polemica se stinge, iar la 1 septembrie presa inițiază sã discute deschis problema nebuniei lui Eminescu. Telegraful este primul care anunþã cã "Mai mulþi prieteni din capitalã, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru întreþinerea amicului lor în casa de sãnãtate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare în aceastã frumoasã ºi nobilã acþiune."

Maiorescu reuºeºte sã dea lovitura de graþie lui Eminescu la sfârºitul anului 1883, când publicã un volum de 64 de poezii eminesciene, între care "Mai am un solitar dor", "Se bate miezul nopþii" etc. Abilitatea sa a fost extremã, aceste poezii erau menite sã distrugã imaginea unui Eminescu naþionalist, adversar de temut al liberalilor, teroretician al dificultăților societãþii româneºti.

Ascunderea operei incomode

Astfel, Maiorescu reuºeºte sã scindeze opera eminescianã, limitând-o la poezie. Din acel ocazie ºi pânã în zilele noastre Eminescu este știut de toatã lumea drept "marele poet", "poetul naþional al României", ºtergându-se aproape complet opera sa ziaristico-politicã, operã cu mult mai valoroasã si mai bogatã decât opera sa poeticã.

Una din primele persoane care a sesizat lovitura de maestru a lui Maiorescu a fost Ibrãileanu, care scria: "Putea, oare, teoreticianul devenit faimos, al pãturilor superpuse, apostolul naþionalismului, duºmanul marelui partid liberal, tribunul zilnic al durerilor grave ale rasei, sã publice: "Mi te dã cu totul mie", "Nu zi ba de te-o cuprinde" (...) Or, chiar ºi acestea, nepotrivite pentru un luptãtor politic, cum era el atunci: "Mai am un singur dor/ În liniºtea serii/ Sã mã lãsaþi sã mor...". Or, ideea de sinucidere din "Se bate miezul nopþii" (...) Nu cumva acum, la maturitate, ºi când avea un stagiu de om public, ca teoretician al unei grave ideologii sociale ºi naþionale - nu cumva credea cã nu i-ar fi ºezut elegant sã publice ºi elegii amoroase ori invitaþii la dragoste ºi alte poezii "uºoare" - ºi unele traduse?"

Volumul de poezii are un succes teribil, multe versuri devin suport pentru romanþe ieftine, cântate în cafenele ºi saloane, pierzându-ºi profunzimea.

Eminescu este internat într-o serie de sanatorii din þarã ºi strãinãtate, însã dispoziția sãnãtãþii sale era foarte bunã, dupã cum mãrturiseºte Ioan Slavici: "Repausul medicamentos susþinut cu îndârjire de Mihail Eminescu pe timpul fugii din Bucureºti la Viena ºi apoi la Florenþa l-a adus în þarã sãnãtos".

Eminescu însuºi, viu ºi dornic sã reintre în presã, îºi va asculta "prohodul" în aceastã parantezã a anilor interziºi, 1884-1888. Câteodatã se va revolta, va sparge vitrinele librãriilor, îsi va lua volumul de poezii din raft ºi-l va arunca în noroi, cãlcându-ºi-l în picioare: atunci forþele de ordine vor interveni prompt ºi-l vor duce pe "insurgent" la poliþie.

Aºa s-a întâmplat la 8 noiembrie 1886, de ziua Sfinþilor Arhangheli Mihail ºi Gavriil, la Iaºi: poetul a fost "împachetat" pe loc ºi dus, ca alienat psihic, la stabilimentul rudimentar de la Mânãstirea Neamþ. Pe lângã aruncarea în noroi a propriului volum de versuri, de ziua onomasticii sale, i s-a mai adus acuzaþia cã "se lua de prietene pe strãzile Iaºilor", le "apuca de turnura rochiilor", le atingea în mers etc.

Ajuns la Neamþ, Eminescu îsi gãseºte liniºtea. Continuã sã scrie în ciuda tuturor.

Acolo, la Mânãstirea Neamþ, poetul va definitiva, zic editorii, poezia "De ce nu-mi vii?", pe care o va trimite spre publicare lui Iacob Negruzzi, la Convorbiri literare, cu acest bileþel: "Îþi trimit deodatã cu aceasta mai multe versuri cãrora, de þi se par acceptabile, le vei face loc în "Convorbiri". Îndealtminterelea, mã aflu bine ºi sãnãtos în mijlocul acestor munþi ºi-þi doresc asemenea".

Eminescu era perfect sãnãtos în perioada în care a locuit la Mânãstirea Neamþ, 1886-1887. Gala Galaction vorbeºte despre un Eminescu întreg la minte în momentele respective, mãrturie stau ºi actele de bucãtãrie ale stabilimentului, întocmite de mâna poetului.

Întors în casa Henriettei de la Botoºani în 1887, Eminescu este supus unui consult farmaceutic din care reiese cã era sãnãtos psihic: "În urma unei subscrieri, iniþiatã de elevii ºcoalei artelor frumoase din Botoºani, s-au strâns 400 lei. De mare ajutor au fost aceºti bani, cãci au permis sã i se aplice un remediu special mulþumitã cãruia starea sãnãtãþii poetului s-a îmbunãtãþit în modul cel mai vãdit, cãci astãzi Eminescu este tot atât de senin cum a fost înainte de boala cea grea de acum patru ani în urmã. În 13 Iulie Eminescu, însoþit de sora sa ºi de dl. Grigore Focºa, doctoral de aice, a sosit în oraºul nostru cu trenul de la ora 1 p.m. A doua zi la ora 11 a.m. a avut loc, în casa dlui. St. Emilian un consult, la care au luat parte dnii. medici: Dr. Filipescu, medic primar al oraºului Iaºi, Col. Dr. Otremba, medic ºef al Corpului IV armatã, Dr. Rigler, Dr. C. Bottez ºi Dr. Negel, profesori la Facultatea de Medicinã. Deºi mai mulþi din aceºti d-ni. medici aveau sã plece din Iaºi încã în 13 Iulie, totuºi ºi-au amânat plecarea pentru a-l putea asista pe poetul nostru. În urma unei cercetãri minuþioase la care l-au supus pe Eminescu, medicii au ajuns la concluzia cã sãnãtatea lui nu e deloc alteratã ºi cã trebuie a-l supune unui tratament radical numai în ce priveºte boala lui cea neglijatã, care se manifestase la picioare".

Datoritã faptului cã articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri ºi apoi preluate de alte reviste ºi site-uri, fãrã a specifica originea lor, vã informãm cã adresa acestui obiect este http://aim.active.ws/?a=233 ºi este publicat la Active Information Media.

Eminescu era deci sãnãtos psihic ºi perfect capabil de a crea.

În 1888, Veronica Micle reuseste sã îl scoatã pe Eminescu din casa surorii sale ºi îl va duce de mânã pe poet la Bucureºti, unde el îºi va regãsi pana de ziarist.

Urmeazã o colaborare anonimã la câteva ziare ºi reviste, iar apoi, la 13 ianuarie 1889, ultimul text ziaristic al lui M. Eminescu: o polemicã ce va zgudui guvernul fãcându-l, pentru o clipã, pe Gunã Vernescu sã demisioneze rupând o coaliþie suficient de fragilã de altfel a conservatorilor (care luaserã, în fine, puterea) cu liberalii. Repede se aflã, însã, cã autorul articolului în chestiune este "bietul Eminescu" – ºi repede acesta este cãutat, gãsit, internat la sanatoriul doctorului ªuþu, în martie 1889.

La 13 aprilie 1889, procurorul Mavros cere primului preºedinte al Tribunalului Ilfov constituirea unei cure pacientului Mihai Eminescu, aflat în casa de sãnãtate a doctorului ªuþu din strada Plantelor.

Se reprezintă un consiliu compus din Titu Maiorescu, Dem Laurian, ªt. Mihãilescu, I.L. Caragiale, I.Gr. Valentineanu ºi Mihail Brãneanu, care, convocaþi conform articolului 440 din Procedura Civilã (jurnalul 2783/89), depun la secþia a doua a tribunalului un proces verbal în care sunt de pãrere cã "Boala fiind în recidivã, reclamã interdicþia pacientului ºi rânduirea unui tutor care sã poatã primi de la stat pensia lui viagerã ºi sã poatã îngriji de întreþinerea interzisului".

Procesul verbal al consiliului este scris în întregime ºi depus de Titu Maiorescu, care era ºi avocat. Dupã semnarea actului acestuia (12 iunie 1889) ºi depunerea raportului medico-legal, iscãlit de doctorii ªuþu ºi Petrescu, urmeazã celebrul interogatoriu pentru evaluarea stãrii psihice a pacientului.

În condiþii normale, în care incidentul cu Poenaru ar fi real, Parchetul ar fi trebuit sesizat din oficiu ºi ar fi trebuit interogat ºi autorul prezumtiv al crimei, numitul Petre Poenaru. Nu existã un întocmai interogatoriu.

Trei zile mai târziu, Eminescu moare subit. Doctorul Vines, care a fost de faþã în acel moment, avea sã povesteascã în 1926 exact cum s-au petrecut lucrurile: "Eminescu se aºeazã pe pat ºi peste câteva minute cade într'o sincopã ºi moare imediat". Varianta oficialã asupra morþii lui Eminescu este însã demenþa paraliticã.

Manipularea operei Eminesciene

Înainte de a analiza puþin moartea lui Eminescu, sã luãm în discuþie perioada 1884-1889, perioadã numitã "de mare întunecime", a creaþiei eminesciene. Mãrturiile din epocã atestã însã contrariul.

Cei care l-au vizitat pe Eminescu la Botoºani vorbesc de o puzderie de hârtii scrise de cãtre poet, unele luate de A.C. Cuza ºi descifrate, altele luate de rudele poetului. Chiar în strada Plantelor, în mai-iunie 1889, vizitatorii lui Eminescu bolnav, vorbesc de maldãre de hârtii scrise de cãtre el, aruncate la coº ori mãturate de femeia de serviciu.

Argumentul "creativitãþii" cade dintr-un condei în faþa abundenþei de mãrturii documentare ºi, cu el, diagnosticul medical. Într-adevãr, un "paralitic general", un "abulic în ultimul grad", acesta este un pacient care nu mai creezã, nu mai face diferenþa între viatã ºi vis etc.

Alexandru Vlahuþã, vizitându-l în spital, îl gãseºte comunicabil, pregãtit sã scrie poezii.

Ilarie Chendi, care a stat în gazdã pe strada ªtirbei Vodã, nr.72, pe lângã Ciºmigiu, la aceeaºi adresã pe care o avusese ºi Eminescu în anii '80 ai secolului XIX, va povesti cum bãtrânele gazde, niste nemþi, încep a-ºi asigură aminte: "ªi mi-au spus, între altele, cã dupã moartea lui Eminescu, care a avut loc în 1889, au venit la dânºii doi domni care erau prietenii lui Eminescu ºi, împachetând toatã sãrãcia rãmasã în urma lui, au umplut douã cufere cu cãrþi ºi cu manuscrise ºi au plecat".

"Legendele" eminesciene vorbesc, însã, pânã astãzi de "caiete" cu poezii ale poetului, pierdute, furate, ascunse în aceastã perioadã. Biografii sãi trec sub tãcere pânã ºi faptul cã în buzunarul de la haina în care ºi-a dat duhul, în 15 iunie 1889, se aflau scrise de mâna lui poeziile "Viaþa" ºi "Stelele în cer".

Prima crizã a lui Eminescu, din 1883-1884, când a fost internat la Dr. ªuþu, apoi la Ober Doebing, lângã Viena, cât ºi recidiva din 1886-1887, când a fost internat la Mânãstirea Neamþ, institutul pentru alienati, corespund unei psihoze maniaco-depresive, în amândouã cazurile a pãrãsit spitalul aproximativ complet restabilit, cu facultãþile intelectuale normale.

În 1887 medicii din Iaºi, Dr. Iuliano Bogdan (semnat doctor de Paris), Hynek, dar mai ales doctorul Francisc Iszac au pus diagnosticul unei alienaþii mintale provocatã de gome sifilitice pe creier ºi la picioare, începând un intempestiv tratament antisfilitic, cum se fãcea pe atunci, cu fricþiuni de mercur, în doze enorme cu efecte nule în sifilisul nervos (oare de ce nu ºtia acest lucru doctorul Izsac?), dar cu urmãri catastrofale toxice.

Eliminarea prin otrãvire

Încã din Renaºtere se ºtia, însã cum povesteºte Benvenutto Cellini cã ºi-a tratat cu fumigatii de mercur boala galicã, dar cã efectul privea doar stadiul primar sau secundar, mai puþin pe cel terþiar ºi deloc sifilisul localizat cerebral.

Supradozajul medicamentos a jucat un rol nefast în evoluþia bolii poetului. De altfel, interesarea sistemului nervos central în intoxicaþia cronicã cu mercur explicã modificãrile de comportament, depresiune mentalã, insomnie ºi câteodatã halucinaþii, care dupã cum ºtim au dominat tabloul simptomatic dupã 1887.

Cum reiese din notele doctorului Vines, starea lui Eminescu s-a agravat în clinicã, astfel cã i-a apãrut o stare delirantã cu dureri în tot corpul, tremurãturi, încetinirea reflexelor pupilare (la internare, normale), tulburãri grave sfincteriene, abolirea reflexelor osteo-tendinoase (la internare exagerate) toate simptome explicate dupã noi prin injecþiile de mercur ce le primeºte în clinicã, fãrã rezultat asupra bolii psihice, dar cu grave efecte secundare.

Dupã cum se ºtie, lui Eminescu i s-a fãcut autopsia în ziua de 16 Iunie 1889, existând un raport depus la Academie. Acesta este nesemnat.

Autopsia evidenþiazã "o degenerescenþã grasã a pereþilor cordului, deveniþi fragili ºi galbeni, ºi prezenþa unor plãci întinse ºi bombate atât la baza valvulelor aortice, cât ºi pe faþa interioarã a aortei anterioare. În fine, din partea hepatului ºi a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenþã granulo-grasoasã considerabilã". Dacã modificãrile la nivelul aortei aparþin unei ateromatoze incipiente, deloc neobiºnuite, rinichii albi cât ºi modificãrile ficatului sunt caracteristice pentru o gravã intoxicatie mercurialã.

Ascunderea dovezilor

Creierul lui Eminescu este uitat pe fereastrã, în soare ºi, dupã câteva zile de nefixare, este trimis lui Gh. Marinescu, pentru a fi examinat. Subliniem faptul cã, în 1889, Marinescu avea 26 de ani, fiind începãtor, asistentul lui Babeº. Dacã prof. Babeº nu a primit creierul, pot fi avute în vedere douã posibilitãti: ori cazul prezenta interes numai pentru curiozitatea tânãrului asistent, ori – ºi aceasta este ipoteza spre care închinãm – pe undeva, anumiþi oameni, sã nu spun o "întreagã protipendadã", se temeau de diagnosticul severului prof. Victor Babeº.

Gheorghe Marinescu declara despre creierul poetului, mulþi ani mai târziu: "Creierul mi s-a adus dela Institutul ªuþu într-o stare de descompunere care nu permitea un studiu fin al structurii circumvoluþiunilor. Putrefacþia era datoratã faptului cãldurii celei mari, probabil cã s'a scos prea târziu dupã moarte... Creierul era în adevãr voluminos, circumvoluþiunile bogate ºi bine dezvoltate ºi prezenta ca leziuni macroscopice o meningitã localizatã la lobulii anteriori... Din nenorocire creierul, fiind, cum am spus, descompus, nu am fãcut studiul istologic, ceea ce e o mare lacunã... Sãrmanul Eminescu! Nu a avut parte nici de acest studiu anatomic, care, fie zis în treacãt, nu ºtiu dacã s-a fãcut în bune conditiuni altor literaþi distinºi cari, ca ºi dânsul, au murit de paralizie generalã".

Eminescu nu a murit însã de paralizie generalã, Gheorghe Marinescu se înºelase. Punând cap la cap toate dovezile strânse ani de zile, Ovidiu Vuia scrie: "Concluziile mele, ca medic neuropsihiatru, cercetãtor ºtiinþific, autor a peste 100 de lucrãri din domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare.

Datoritã faptului cã articolele AIM sunt adesea copiate pe diverse forumuri ºi apoi preluate de alte reviste ºi site-uri, fãrã a specifica originea lor, vã informãm cã adresa acestui articol este http://aim.active.ws/?a=234 ºi este publicat la Active Information Media.

Eminescu nu a suferit de lues ºi nu a avut o demenþã paraliticã. În ceea ce priveºte alcoolismul, acesta nici nu intrã în discuþie. Presupusul sifilis al lui Eminescu este scos din mâneca imposturii ºi botezat ad-hoc congenital".

Aºadar, Eminescu a fost scos din viaþa publicã ºi declarat nebun pentru cã atitudinea lui pentru unirea þãrii-mamã cu Ardealul nu era bine vãzutã de conducerea de atunci a României, de junimiºtii P.P. Carp ºi Titu Maiorescu, care încercau din rãsputeri încheierea unei alianþe militare cu Germania ºi Austro-Ungaria.

De remarcat în acest sens este o scrisoare a lui P.P. Carp cãtre Titu Maiorescu în care îi atrage atenþia: "ªi mai potoliþi-l pe Eminescu". Iar Maiorescu l-a "potolit", fabricându-i nebunia ºi scãpând astfel de o voce "periculoasã", care îl contrazicea tot mai des.

Astfel, Eminescu a fost scos din viaþa publicã între 1883 ºi 1889, anul asasinãrii sale, fiind declarat nebun ºi, ca urmare, incapabil de a mai crea ceva. Ori, mãrturiile din acea perioadã ne aratã un Eminescu în plinã creaþie, lucru care nu ar fi fost posibil dacã era nebun, cãci un nebun e rupt de contactul cu realitatea ºi nu mai simte nevoia de creaþie.

Concluzii

Aºadar, creaþia artisticã din acea perioadã, însoþitã de numeroasele dovezi (ale medicilor ºi prietenilor) ale sãnãtãþii sale mentale ne aratã faptul cã Eminescu a fost asasinat printr-un proces lent de otrãvire.

Asasinarea lui Eminescu a continuat ºi continuã ºi în prezent prin trecerea sub tãcere a activitãþii sale de jurnalism politic, a atitudinilor sale naþionaliste. Continuã prin prezentarea sa în ºcoli în mod voit deformat.

Dar, cel mai mult continuã prin lipsa noastrã de cinstire a marelui român Mihai Eminescu, prin lipsa de informare asupra operei, a luptei ºi a dorinþelor sale pentru neamul românesc.

:whistle:

_________________
<a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lb1f.lilypie.com/jfvhp2.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie First Birthday tickers"></a>

<a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lb4f.lilypie.com/7vglp2.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie Fourth Birthday tickers"></a>

DANYELA · Trimis: 13/11/2007 22:49 Titlul subiectului:

ca la noi la nimeni :weep:

_________________
[url=http://www.glitter-graphics.com] Mihai Eminescu

[/url]

nico_david · Trimis: 13/11/2007 22:50 Titlul subiectului:

m-a socat articolul w00t

_________________
<a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lb1f.lilypie.com/jfvhp2.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie First Birthday tickers"></a>

<a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lb4f.lilypie.com/7vglp2.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie Fourth Birthday tickers"></a>

pica · Trimis: 05/12/2007 21:29 Titlul subiectului:

IN ROMANIA MA INTREB ESTE CEVA CARE NU NE SOCHEAZA ?
_________________
<a href="http://lilypie.com"><img src="http://b3.lilypie.com/XBxSp2.png" alt="Lilypie 3rd Birthday Ticker" border="0"></a>

Lucica · Trimis: 15/01/2008 03:50 Titlul subiectului:

Este ziua lui Eminescu azi. Sa speram ca istoria ne va mai da un alt geniu poetic la al lui.
_________________
<a href="http://lilypie.com"><img src="http://lilypie.com/pic/080106/PQrK.jpg" alt="Lilypie 2nd Birthday Pic" width="76" height="80" border="0"><img src="http://b2.lilypie.com/iX3Zp11.png" alt="Lilypie 2nd Birthday Ticker" border="0"></a>
<a href="http://lilypie.com/"><img src="http://lb1f.lilypie.com/n8F7p10.png" width="400" height="80" border="0" alt="Lilypie First Birthday tickers"></a>

tina06 · Trimis: 15/01/2008 11:11 Titlul subiectului:

poezia mea preferata de la Eminescu

Mai am un solitar dor

Mai am un singur dor:
In linistea serii
Sa ma lasati sa mor
La marginea marii;

Sa-mi fie somnul lin
Si codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Sa am un cer senin.

Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi impletiti un pat
Din tinere ramuri.

Si nime-n urma mea
Nu-mi planga la crestet,
Doar toamna glas sa dea
Frunzisului vested.

Pe cand cu zgomot cad
Izvoarele-ntruna,
Alunece luna
Prin varfuri destul de lungi de brad.

Patrunza talanga
Al serii rece vant,
Deasupra-mi teiul sfant
Sa-si scuture creanga.

Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci inainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.

Luceferi, ce rasar
Din umbra de cetini,
Fiindu-mi prieteni,
O sa-mi zambeasca iar.

Va geme de patemi
Al marii aspru cant...
Ci eu voi fi pamant
In singuratate-mi.
_________________
<embed src="http://www.widdlytinks.com/birthday/birthday-tickers/birthdayticker.swf" FlashVars="t1=&t2=Lucian&b=7&c=0x000000&f=39&y=2006&m=7&d=14" quality="high" wmode="transparent" width="430" height="115" name="Pregnancy Ticker" align="middle" allowScriptAccess="samedomain" type="application/x-shockwave-flash" pluginspage="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer"></embed>
<embed src="http://www.widdlytinks.com/birthday/birthday-tickers/birthdayticker.swf" FlashVars="t1=&t2=Radu&b=6&c=0x000000&f=23&y=2009&m=11&d=30" quality="high" wmode="transparent" width="430" height="115" name="Pregnancy Ticker" align="middle" allowScriptAccess="samedomain" type="application/x-shockwave-flash" pluginspage="http://www.macromedia.com/go/getflashplayer"></embed>